Explorează adâncurile oceanului cu Tăvița Senzorială „Hrănește Rechinul” – un suport de joacă care încurajează explorarea liberă și dezvoltarea simțurilor într-un mod natural și distractiv. Tăvița poate fi umplută cu diverse materiale senzoriale – nisip kinetic, mixuri senzoriale, plastilină, fizz efervescent sau orice altă textură preferată – adaptându-se ușor intereselor fiecărui copil.
Elementul central este partea 3D inclusă, care se atașează simplu pe tăviță și adaugă o dimensiune interactivă jocului. Copiii pot „hrăni” rechinul (cu o pensetă/clește, linguriță sau altă ustensilă) cu piese mici precum bucăți din mixuri senzoriale, piese libere precum peștișori sau scoici, jeleu, oobleck, spaghetti fierte colorate, ori îi pot „da apă” cu ajutorul unei pipete sau al unui pai.
Potrivită pentru joacă senzorială, dezvoltarea motricității fine și jocuri de rol, această tăviță este un suport versatil care încurajează creativitatea și explorarea într-un mod firesc și accesibil.
Mixul senzorial "Pe malul mării" și piesele libere "Pe malul mării" se achiziționează separat!
Material: PLA (Polylactic Acid), un polimer biodegradabil și non-toxic, derivat din resurse regenerabile precum porumbul sau trestia de zahăr. Este prietenos cu mediul, sigur pentru copii și rezistent la uzură, chiar și la joaca umedă, însă nu rezistă la temperaturi peste 60 grade Celsius. A nu se băga în mașina de spălat vase. Se curăță folosind un burete și detergent (de vase sau universal).
Dimensiune: 23,5 x 15,5 x 4 cm.
Atenție! Produsele Joc Nou sunt concepute pentru copiii cu vârsta peste 3 ani și pentru cei care au depășit stadiul de a pune totul în gură. Pericol de ingerare și sufocare!
Niciunul dintre produsele Joc Nou NU este comestibil!
top of page
85,00leiPreț
inclus TVA
Alte produse
bottom of page

































